Muzica psaltică – un deziderat în educația religioasă a tinerilor  

Nectarie-Ms-p78

„(…) Un alt deziderat în legătură cu educația religioasă este: conducerea Bisericii, să avizeze la organizarea măsurilor celor mai nimerite, pentru ca în manifestarea cultului ortodox în biserică și în școală, să revenim la cântul psaltic străbun, introducând în mod obligatoriu uzul melodiilor liturgice ale muzicii noastre orientale, care au încălzit sufletul credinciosului nostru popor și a făcut să înobileze adânc simțirea Voevozilor și Domnitorilor noștri ziditori neîntrecuți de locașuri sfinte, neegalați de acei ai altor neamuri.

Muzica occidentală, oricât ar fi de frumoasă, – nu o contestă nimeni, – nu are puterea acelui suflu divin a transporta sufletele credincioșilor. Caracteristica notelor ei este aceea de a satisface simțurilor noatre celor mai rafinate, dar ea nu are puterea de a răzbate în străfundurile atavice ale sufletului nostru românesc, care timp de o mie de ani și-a zidit vibrațiunile coardelor dinăuntru ale ființei sale, pe sunetele acestor melodii sublime, care când duioase, când plângătoare, când înălțătoare, când sguduitoare și impresionante, fac de se cutremură ființa cea mai insensibilă și scoțând-o din apatia și indiferența cea mai rece, o transportă către sferele înalte ale cerului! Așadar în biserică la serviciul divin muzica psaltică, dar muzică! Dacă forurile competente o voesc, corurile de muzică occidentală, să execute producțiuni muzicale bisericești la finele liturghiei, precum și cu ocazia diferitelor manifestări culturale religioase, în adunările duminicale din biserici de după amiază (…).

Nu e îngăduit ca creștinul să vină la biserică, unde aude cuvinte din evanghelie pe care nu le înțelege. În legătură cu aceasta, socotesc că a sosit vremea, ca atât preotul cât și psalții sau cântăreții bisericilor, să nu mai mormăe în cântare sau în citire, cu deosebire în aceea a evangheliei și apostolului, ci să pronunțe rar și clar fără a transforma sunetele muzicale sau cuvintele în strigăte, sau a le pronunța nazal și nedeslușit, fiindcă le cântă sau le citesc zadarnic! Nimeni nu le înțelege și din această cauză în timpul desfășurării serviciului divin, credincioșii nu mai sunt atenți, întru cât le este inutil.

În aceiași ordine de idei, o chestiune de interes național este ca Ministerul Cultelor să condiționeze în mod riguros accesul în seminarii și școale de cântăreți, prin exigența însușirilor spirituale și aptitudinea vocii și a sentimentului muzical. În seminarele teologice și în Școalele de cântăreți muzica psaltică să nu mai fie predată decât de somități muzicale! Încredințez pe toată lumea ortodoxă, că cu aceste condițiuni strict observate, nu va trece mult și bisericile noastre vor deveni neîncăpătoare. (…)

Înălțarea sufletească prin puterea de transport către sferele divine prin muzica psaltică, a contribuit la întărirea credinței strămoșești. Biserica noastră prin ritualul și cântările ei de strană, a fost singura instituție educatoare a poporului și dacă sub această nouă conducere va avea parte de măsuri și mijloace în direcția instituțiilor de educație pe teren economic, cultural și social, nu trebuie însă să se piardă din vedere continuarea educației morale și estetice prin muzica psaltică. (…)”

***

Sursă text: Colonel Ion Pătroianu, Educația Românească. Contribuție sociologică adresată cu osebire părinților, tineretului și conducătorilor nații, Vol. 1 Educația în perioada copilăriei și adolscenței, București, 1943.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s